Despre Mine
Sunt două ipostaze în care cineva mă poate întâlni: ori în fața pianului ori în spatele camerei. Sunt pasionat de ambele și nu le-aș schimba cu nimic altceva. Îmi face plăcere să petrec ore studiind muzica, cântând la pian, la fel cum îmi face plăcere să petrec ore urmărind tot felul de clipuri frumoase și documentându-mă despre tot ce mișcă în domeniu.
Datorită slujbei frumoase pe care o am, ajung să colind toată țara, dar în ocaziile rare când ajung acasă, nu pierd nici-o șansă de a surprinde viața plină de energie a familiei mele, actorii principali fiind Filip, Abel și Timotei, verișorii mei. Îmi place să fac parte din viața lor, să-i văd crescând, să râd de felul în care încearcă să rostească cuvinte noi, să mă amuz de ideile ciudate pe care și le fac despre ceea ce mișcă în jurul lor. Spre exemplu, Abel consideră că motivul pentru care cocoșul cântă este ca să se laude cu ouăle făcute de găini: “găina face ouă și cocoșul se laudă“.
Filmulețele de familie realizate au avut un rol important în dezvoltarea mea ca și videograf, pentru că m-au provocat să fiu tot timpul pregătit pentru neașteptat. La o nuntă sunt foarte mari șansele ca neașteptatul să-ți facă o vizită, iar eu trebuie să fiu pregătit pentru că nu va mai veni o a doua șansă.
Abia aștept să cunosc cupluri noi și să fiu acolo când se scrie istoria.
Cu un zâmbet pe buze,
Daniel.
